My Photo
Name:
Location: Cairo, Egypt

An Egyptian Girl

Saturday, February 18, 2006

Datoria noastră practică faţă de problema daneză

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Toată lauda fie a lui Allah, Domnul oamenilor şi al djinnilor şi a tot ceea ce există.
Assalamu alaylom (pacea fie cu voi).
Toate rugăciunile şi binecuvântările lui Allah fie asupra Mesagerului lui Allah (SAWS)
[1].

Dialogul faţă de problema daneză continuă. Azi mi-ar plăcea să vorbesc despre un aspect diferit. Aş dori să încep cu un mesaj despre care cred că se va încheia cu paşi practici. Vrem să concluzionăm această discuţie cu paşi practici pe care şi tinerii şi femeile noastre pot să îi facă. Pentru a ajunge la partea practică, lăsaţi-mă să încep spunând că toată lumea se întreabă, oamenii se întreabă între ei, "Ce ar trebui să facem?" "Care sunt măsurile practice pe care le putem lua după proteste?" "Am obiectat, acum ce ar mai trebui făcut?" Avem nevoie de paşi practici; 1, 2, 3…

Toată lumea se întreabă, "I-am dat Mesagerului lui Allah (SAWS) ceea ce îi datorăm? Am izbăvit?", "Eşti mulţumit O Mesager al lui Allah?", "Ne-am făcut datoria faţă de iubitul nostru Profet (SAWS), sau mai este ceva ce trebuie făcut?", "Ne-am făcut munca pe deplin?" Ne-am exprimat obiecţia prin proteste spontane şi imediate. Oamenii au fost determinaţi să protesteze instinctiv, deşi noi respingem toate formele de violenţă care au avut loc. În cele din urmă, ne-am exprimat cu toţii mânia, obiecţia, iubirea şi apărarea faţă de Profetul (SAWS) nostru, în absenţa lui. Formele de media (televiziunea şi presa) au transmis aceste obiecţii ale Musulmanilor şi toată lumea a auzit şi a a realizat că Profetul (SAWS) ne este mai scump decât propria fiinţă, decât copii noştri, decât vieţile noastre, taţii sau mamele noastre. Am făcut asta; ne-am exprimat opoziţia pe diferite căi, unele drepte, altele greşite. Ne-am exprimat obiecţia. Întrebarea este, ne-am îndeplinit oare datoria faţă de Mesagerul lui Allah (SAWS)? Acestă întrebare mă apasă de săptămâna trecută. La televizor s-au văzut reacţiile din jurul lumii. "Eşti mulţumit cu noi, O Mesager al lui Allah?", "Ne-am îndeplinit datoria faţă de Mesagerul lui Allah (SAWS)?" Aceste întrebări ar trebui să apară nu doar în mintea mea, ar trebui să fie în minţile tuturor, pentru că ne vom întâlni cu Profetul (SAWS), şi tânjim după bucuria demersului său, şi tânjim ca el să ne ia de mână.

Evenimentele acestor zile sunt evenimente istorice în viaţa fiecăruia dintre noi. În ziua când îl vom întâlni pe Profet (SAWS) vom fi întrebaţi despre aceste evenimente, "Asta şi asta s-a întâmplat, cum m-ai apărat în absenţa mea? Cum te-ai exprimat referitor la această problemă?" Unii se întreabă, "Este asta de ajuns?" "Ne-am îndeplinit datoria faţă de Profet (SAWS)?" Părerea mea este că nu este de ajuns. Nu încă. În mod sigur câteva zile de proteste şi demonstraţii nu sunt suficiente să exprime loialitatea noastră faţă de Profet (SAWS). Consider că treaba noastră nu este încă terminată. Este adevărat că obiecţiile au fost foarte eficiente şi foarte importante (luând în considerare reţinerea noastră referitoare la unele forme de protest inacceptabile). Este adevărat că obiecţiile au fost importante dar ele au fost doar exprimarea iubirii noastre pentru Profet (SAWS). Încă mai lipseşte ceva, informarea părţii adverse, luminarea Danezilor care nu ştiu nimic despre această problemă de aici.

Un prieten mi-a spus recent că şcolarii din Danemarca îşi întreabă profesorii, "Cine este Muhammad, despre care a erupt această problemă?" Profesorii sunt incapabili să răspundă deoarece nu au un răspuns. Ei înşişi nu ştiu. Aceia sunt copiii din Danemarca. Aceia sunt profesorii din Danemarca. Aceia sunt profesorii, bine-educaţi, membri seniori ai comunităţii lor, comunitate compusă din milioane de oameni….

"Ne-am îndeplinit datoria faţă de Profet (SAWS)?" "S-a luminat lumea în cunoaşterea sa?"

Ne-am exprimat obiecţia, dar nu l-am prezentat lumii pe Mesagerul lui Allah. Danemarca încă tot nu ştie de ce suntem atât de mânioşi, încă nu sunt conştienţi de măreţia Profetului (SAWS) nostru.

Remarcaţi că tonul folosit pentru a obiecta este diferit de cel folosit pentru lămurire, tonul folosit pentru a obiecta dă de ştire părţii adverse că există o problemă. Dar acesta nu este un mesaj de invitaţie (către Islam). Nu este un mesaj de lămurire referitor la ceea ce este el. De aceea spun nu, nu încă; încă nu ne-am îndeplinit datoria faţă de Profet (SAWS). Voi, toţi tinerii, bărbaţi şi femei, care v-aţi opus şi aţi obiectat şi care aţi simţit că v-aţi făcut datoria, îmi pare rău, dar nu încă; mai este mult de mers pe acest drum, pentru ca să-l puteţi întâlni la hawd
[2], şi pentru ca să vă îmbrăţişeze şi ca să fie mulţumit de voi. Dacă sunteţi cu adevărat sinceri, şi nu a fost doar o reacţie întâmplătoare, o acţiune instinctivă, sunt sigur că fiecare dintre noi îl iubeşte pe Profet (SAWS), dar sunt deasemena sigur că avem tendinţa să ne calmăm repede. Ce vreau să spun este “Nu! Nu încă!”

Gândiţi-vă, dacă Profetul (SAWS) ar fi aici cu noi, cum ar fi descurcat el această problemă? S-a gândit cineva la asta, mă întreb? Dacă Profetul (SAWS) ar fi aici cu noi, cum ar fi rezolvat el această problemă? Cum ar fi întors această problemă ca să devină un avantaj pentru mesajul său? Cum? Cum? Cum?

Pentru a răspunde la această întrebare, dacă Profetul (SAWS) ar fi aici cu noi, cum ar fi rezolvat această problemă? trebuie să vă pun o altă întrebare, "Care era cel mai preţios lucru pentru Profet (SAWS), cel mai important lucru în viaţa Profetului (SAWS)?" "A fost cumva cel mai preţios lucru în viaţa Profetului persoana sa? Sau mesajul său?" Înţelegeţi unde bat? Acest mesaj, mesajul său, a fost cel mai preţios lucru al său. Numele său este Muhammad, Mesagerul lui Allah. Acesta este el. Ne adorăm Domnul cu el. Suntem martori că nu există alt Dumnezeu decât Allah, şi suntem martori că Muhammad este Mesagerul Său. Mesagerul lui Allah.

Obiecţiile noastre s-au îndreptat către apărarea Profetului (SAWS) ca persoană şi aceste obiecţii au fost necesare. Oricum, rămâne restul numelui său, Mesagerul lui Allah, mesajul său…. "Care este cel mai măreţ lucru din viaţa ta O Mesager al lui Allah?" "Mesajul meu."
"Care este cel mai măreţ lucru din viaţa ta O Mesager al lui Allah?" "Îndreptarea lumii (către Islam)."

"Care este cel mai măreţ lucru din viaţa ta O Mesager al lui Allah?" "Să prezint lumii mesajul meu, să prezint lumii religia mea, să prezint lumii acest mesaj, acest ghid, binele acestei religii, prosperitatea pentru Pământ, prosperitatea pentru umanitate, şi îndreptarea umanităţii (către Islam)." Acesta este mesajul şi îi noi spunem Muhammad, Mesagerul lui Allah.

Voi toţi cei care aţi obiectat, dacă v-aţi îndeplinit datoria faţă de Profet (SAWS) ca persoană, mai aveţi un rol important de jucat. Încă nu v-aţi îndeplinit în totalitate datoria. Împlinirea va veni cu Muhammad, Mesagerul lui Allah. Avem un cuvânt important de spus. Spun asta cu mult sentiment deoarece mi-e teamă că oamenii vor simţi că sunt în regulă. Mesagerul (SAWS) va fi mulţumit de voi, va fi satisfăcut cu voi, când lămurirea va fi completă; când vă veţi îndeplini misiunea perfect.

Un punct important pe care vreau să insist este că acest lucru I se cuvine: I se cuvine Mesagerului lui Allah: I se cuvine lui Muhammad (SAWS). I se cuvine Mesagerului lui Allah; I se cuvine Mesagerului lui Allah (SAWS) să prezentăm lumii mesajul său, să prezentăm lumii religia noastră, să aducem binele în această lume. Aducem prosperitate acestei lumi, aducem îndrumare, suntem benefici acestei lumi şi suntem un dar adus acestei lumi. Acesta este mesajul său, că el este măreţ, şi că aduce prosperitate lumii.

Încă nu ne-am îndeplinit datoria, avem în continuare un rol important. Băgaţi de seamă că avem două relaţii cu Mesagerul (SAWS). Vreau să ajung la partea practică dar trebuie să înţelegem toate acestea pentru a înţelege poziţia noastră referitoare la problema cu Danemarca. Suntem încă în faza obiecţiei. Unde vrem să ne îndreptăm de aici? Ce vrem să realizăm? Astfel putem să ajungem la datoria noastră practică, convinşi şi de acord cu toţii. Ce doresc să spun din nou este că avem două relaţii distincte cu Profetul (SAWS). Suntem urmaşii săi, şi suntem mândri de asta, deci este de datoria noastră să îl apărăm în absenţa sa. Cu Voia Lui Allah, asta am făcut şi asta vom continua să facem.

Dar avem şi o altă relaţie cu Profetul, să nu uitaţi asta! Este foarte important. Am moştenit mesajul său, am moştenit de la Profet (SAWS), deşi Profeţii nu lasă prin testament bogăţie, proprietăţi sau bani. Ne-au lăsat cunoaştere şi această religie. Suntem moştenitorii care vom duce mai departe mesajul său, pentru a-l prezenta întregii lumi. Ei nu îl cunosc; poporul Danemarcei nu îl cunoaşte.

Dacă ar fi existat o lămurire adevărată şi cunoaştere între noi şi poporul Danez, dacă i-am cunoaşte şi ei ne-ar cunoaşte pe noi, aşa ceva nu s-ar fi întâmplat. Cunoaşterea mutuală ar fi tăiat această problemă din rădăcină, pentru că poporul Danez ar fi spus nu, noi îl cunoaştem şi asta nu este adevărat. Poporul Danemarcei nu îl cunoaşte.

Sondajele de opinie care au fost făcute s-au bazat pe opiniile oamenilor despre ceva ce ei de fapt nu cunosc, deci sunt inexacte. Asta pentru că le-am cerut să îşi exprime opinia referitor la ceva ce ei nu cunosc deloc. Deci ştiinţific vorbind, ei sunt incorecţi.

Acest lucru este foarte, foarte important: avem două relaţii; suntem urmaşii săi şi suntem moştenitorii Profetului. Trebuie să ne asumăm asta şi să moştenim asta. Vreau să insist că mesajul Profetului a fost mai preţios pentru el decât întreaga lume şi tot ce se află în ea, iar aceasta este datoria noastră. Mesajul Profetului a fost mai preţios pentru el decât lumea şi tot ce se găseşte în ea. Amintiţi-vă ce i-a spus unchiului său, amintiţi-vă din seria "Pe Calea celor Iubiţi", vă amintiţi cum am plâns în timpul acestui program, cât de emoţionaţi am fost, şi cum ne-am dorit să călcăm pe urmele lui. Am primit mii de mesaje prin Internet de la persoane care doreau să facă ce a făcut Profetul (SAWS). Acum avem o oportunitate de aur să îi transmitem mesajul către lumea care aşteaptă şi spune, "Spuneţi-ne despre Profetul vostru."

Haideţi tineri şi tinere, haideţi să împărtăşiţi povara cu Profetul (SAWS). Nu spuneţi că aceasta este responsabilitatea cărturarilor, ei îşi fac datoria. Oricum, noi cu toţii suntem, "Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi..." (TMQ, 3:110),
[3] voi toţi, fiecare dintre voi sunteţi responsabili pentru Profetul vostru, nu doar cărturarii, nu doar liderii religioşi. De aceea este crucial pentru noi să cădem de acord despre cât de preţios a fost mesajul pentru Profet (SAWS). Amintiţi-vă când i-a spus unchiului său că dacă îi vor pune soarele în mâna dreaptă şi luna în mâna stângă, dacă îi vor da noaptea şi ziua (soarele reprezintă ziua şi luna noaptea) dacă îi vor da tot ce se scaldă în razele soarelui şi tot ce este atins de razele lunii pentru a se opri din misiunea lui (transmiterea mesajului către umanitate), el nu ar face aşa ceva, până când Allah îi dă de înţeles sau până când moare făcând aceasta. Toate Rugăciunile şi Binecuvântările lui Allah să fie asupra ta O Mesager al lui Allah.

Vreau să vă încurajez să vă folosiţi de problema din Danemarca, pentru a prezenta şi a transmite mesajul Profetului (SAWS). Vrem să ajungem la acestă fază şi să acţionăm cu putere deplină. Trebuie să depunem multe eforturi şi să simţim această poveste, şi să spunem "În sfârşit mi s-a dat şansa să prezint mesajul şi să îl transmit lumii întregi, oamenilor."

Nu o să uit niciodată şi nici voi nu veţi uita, vă amintiţi călătoria la Taif pentru a transmite mesajul, 100 de km parcurşi pe jos, O Mesager al lui Allah! 100 de km şi noi nu suntem în stare să trimitem un mesaj poporului din Danemarca să le spunem că vrem să îi luminăm, să îi lămurim despre Profet! Profetul a mers 100 de km pe jos! Vrem ca femeile care ne ascultă acum, copii care ne ascultă acum, tineretul care ne ascultă acum, să facă ceva pentru a transmite mesajul. La final vom cădea de acord asupra paşilor practici ce trebuie făcuţi. În ziua în care a mers 100 de km pe jos către Taif, picioarele sale nobile au fost rănite. Vorbind despre abuzul din ultimele zile, Profetul a fost expus abuzului de multe ori, însă mesajul său a fost mai preţios. Picioarele îi sângerau, picioarele îi erau rănite şi el avea cincizeci de ani. L-a invocat pe Allah cu rugăciunea binecunoscută pe care v-o amintiţi, O Allah, Ţie îţi încredinţez puterea mea palidă, neputinţa mea, şi dispreţul oamenilor. O Cel Mai Milostiv, Tu eşti Domnul asupriţilor. Eşti Domnul meu. Cui mă laşi Tu, unui străin care se încruntă la mine, sau unui duşman care intervine în privinţele mele? Dacă nu eşti mânios pe mine atunci sunt mulţumit, dar prefer dispoziţia Ta de bunătate... Îngerul Munţilor a venit la el şi l-a rugat să nu fie supărat, pentru că el are ordin de a-i distruge dacă Profetul doreşte aceasta, dar Profetul (SAWS) a refuzat să le facă rău în speranţa că copiii lor vor fi îndrumaţi. Îngerul a spus, "Cel care te-a numit bun şi milos a rostit adevărul."

Nu numai atât, Profetul (SAWS), înca aflat în plină criză cu tribul Quraysh, comunica cu restul lumii. El a trimis mesaje la Regii lumii. Le-a trimis mesaje pentru a se prezenta, "De la Muhammad, Mesagerul lui Allah către Khusrau, Marele Conducător al Persiei, către Caesar, Marele Conducător al Romei, şi aşa mai departe. Către Regele Egiptului, către Regele din Ghassasan, către Regele din Bahrain, a trimis mesaje la Est, şi la Vest. A trimis mesaje către întreaga lume pentru a se prezenta şi pentru a le prezenta mesajul.

Mai mult, a aflat de un grup de Creştini din Yemen, şi i-a găzduit în moschea sa şi a deschis un dialog cu ei pentru a comunica . Vedeţi câte feluri de dialoguri se desfăşurau, dialog cu Quraysh, dialog cu Creştini, dialog cu întreaga lume pentru a introduce şi transmite conceptul şi mesajul. Toate Rugăciunile şi Binecuvântările lui Allah să fie asupra ta O Mesager al lui Allah.

Aceasta a fost o introducere pentru a ajunge la concluzia că acesta este mesajul nostru, nu doar mesajul Profetului, este şi mesajul nostru. A venit rândul nostru pentru a transmite acest mesaj întregii lumi. Suntem purtătorii unui mesaj. Iată un mesaj din Coran care poate fi tradus ca, "O voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi." (TMQ, 49:13) Allah a creat această cale pentru ca beneficiile, culturile, să se înţeleagă şi să coexiste. Acesta este Coranul, acesta este Coranul nostru, acest ayah este în Coranul nostru, şi acest ayah ne spune că acesta este rolul nostru în lume; dialog, comunicare şi coexistenţă, " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi." (TMQ, 49:13). Aceasta este faza următoare în care vrem să intrăm.

Un alt ayah important spune, "Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni" (TMQ, 3:110), În ce fel? De ce? Ce este atât de bun în acest ummah (natiune)? "Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept" (TMQ, 3:110), voi împrăştiaţi binele şi preveniţi răul, şi , "şi credeţi în Allah" (TMQ, 3:110), acordaţi îndrumare, adevăr şi prosperitate. Aceasta este natura ummah-ului nostru.

Mesajul Profetului este mesajul nostru. Vreau să fac suma mesajului în aceste două ayah, Vreau să-l definesc în acest punct prin cele două ayah amintite deoarece avem nevoie de aceste două ayah. Una dintre ele spune, " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi." (TMQ, 49:13). Am citit acest ayah de atât de multe ori fără să ne gândim prea mult la ce spune de fapt. Criza Daneză ne-a făcut să remarcăm acest ayah. Citiţi-l, este în Surat Al-Hujurat. Vă spune să contemplaţi acest ayah. Acesta este Coranul vostru, aceasta este religia voastră, " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi." (TMQ, 49:13).

Aceasta este ceea ce ni se cere, dacă acest ayah ar fi fost îndeplinit, popoarele din Vest, copiii din Danemarca, nu ar fi întrebat, "Cine este Muhammad?", marele Muhammad, cel mai măreţ om dintre toţi. Copiii din Danemarca nu îl cunosc. Introducerea religiei noastre, a Profetului nostru; faza de dialog şi comunicare cu Vestul, faza de înţelegere, faza în care putem să facem " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13). Acesta este mottoul nostru.

Când toată lumea va face asta, abia atunci vom putea dormi împăcaţi şi ne vom putea relaxa şi vom putea spune, cu Voia Lui Allah, mi-am îndeplinit datoria faţă de tine, O Mesager al lui Allah. Până atunci nu este deajuns doar să protestăm. Nici pe departe nu este deajuns! Nu vă lăsaţi conştiinţa să se odihnească! Nu vă relaxaţi şi spuneţi că v-aţi făcut datoria. Întregul meu discurs se îndreaptă într-o direcţie; vrem să trecem de la faza de protest la o fază mai importantă.

Este nevoie să trecem de la faza de protest la o fază mai importantă. Trebuie să trecem de la protestele instantanee, temporare, care reprezintă sentimentele noatre spontane (ţinând cont de faptul că violenţa este condamnabilă), la o fază nouă: la faza transmiterii mesajului. Această nouă fază este caracterizată de acceptarea greutăţii comunicării mesajului; este faza din "Pe Calea celor Iubiţi". Timpul a dovedit că ceea ce s-a spus în episoadele din "Pe Calea celor Iubiţi" acum trebuie transformat în acţiune. Pentru tineri, copii, femei, şi toată lumea: ni se cere propagarea informaţiei corecte despre Profet (SAWS). Trebuie să informăm şi să transformăm, cu intenţia de a transmite mesajul Profetului nostru către lume.

Ce s-a întâmplat în Danemarca a fost teribil, dar ce este mai rău decât atât este faptul că sunt milioane de oameni în Vest care nu ştiu nimic despre Profet (SAWS). Şi cred că asta este consecinţa a două lucruri.

Primul: Suntem neglijenţi în ce priveşte reprezentarea Profetului (SAWS) nostru. Suntem neglijenţi la sentimentul că suntem moştenitorii Profetului (SAWS). Suntem neglijenţi când ar trebui să ne asumăm responsabilitatea de a comunica cu Vestul, într-o încercare de a îndeplini ayah în care Allah spune, ce poate fi tradus ca, " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13). Vorbim între noi, dar nu vorbim cu alţii. Unde este credibilitatea? Trebuie să comunicăm cu ceilalţi pentru ca vocea noastră să ajungă la ei. Ayah-ul " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13) reprezintă o obligaţie Islamică de a comunica mesajul Profetului nostru.

Al doilea: Există mâini rele care lucrează pentru a izola Musulmanii de restul lumii. Vă rog să înţelegeţi acest punct cu claritate. Mâini ascunse lucrează pentru a creşte prăpastia dintre Musulmani şi restul lumii, şi pentru a preveni alte naţiuni de a învăţa adevărata esenţă a Islamului. Când tehnologia comunicaţiei a avansat, şansele de a comunica adevărata esenţă a Islamului, bunătatea şi milostenia sa, către restul lumii, au crescut dramatic. Exista acum mai mult spaţiu pentru civilizaţii să comunice. De aceea, cei care doreau ca Musulmanii să piardă această oportunitate au creat dispute între cele două grupuri. Ce s-a întâmplat în Danemarca şi ce s-a întâmplat şi în alte locuri mai înainte, toate au ca scop detaşarea Musulmanilor de restul lumii. Scopul este ca lumea să afle doar informaţii negative despre Musulmani, în timp ce bunătatea din ei, şi marile noţiuni pentru care ei trăiesc, să nu fie niciodată comunicate Vestului.

Suntem neglijenţi şi există cei care crează dispute. Atât ceea ce s-a întâmplat în Londra pe şapte iulie, cât şi caricaturile daneze, reprezintă extremism, şi duc lumea la groapa condamnării. Ei împiedică comunicarea pentru a preveni naţiunile din Vest să asculte ce au Musulmanii de spus.

Ca Musulmani, trebuie să ne întrebăm, 'Ne permitem să devenim izolaţi de restul lumii?' Acest lucru nu s-ar alinia cu esenţa credinţei noastre, şi nu ne-ar permite să comunicăm lumii măreţia Islamului şi al Profetului Muhammad (SAWS). Nu trebuie să pierdem oportunitatea de a comunica şi de a ne uni. Ayah-ul în care Allah spune, ce poate fi tradus ca, " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13) nu se adresează doar Musulmanilor, ci umanităţii ca întreg. Acest ayah cheamă la interacţiune/schimburi reciproce între civilizaţii şi culturi, precum şi la un beneficiu mutual. Avem multă bunătate pe care trebuie să o comunicăm lumii.

Nu le permiteţi celor care doresc să izoleze Musulmanii să ne împiedice de la comunicarea bunătăţii noastre către alte civilizaţii. Nu încerc să convertesc Vestul la Islam, dar caut respectul pentru civilizaţia noastră, bunăstarea întregii umanităţi. Profetul Muhammad (SAWS) nu a fost trimis doar Musulmanilor; el a fost trimis umanităţii ca întreg. Profetul (SAWS) a fost trimis până şi celor care nu vor să treacă la Islam, şi celor care se află foarte departe de Islam. Allah spune, ce poate fi tradus ca, "Şi Noi nu te-am trimis decât ca o îndurare pentru lumi" (TMQ, 21:107). El a fost trimis oamenilor şi altor creaturi. A fost trimis din milă pentru toţi Musulmanii, ne-Musulmanii, Creştinii, Evreii, Budiştii, Hinduşii, şi toţi ceilalţi.

De aceea, vreau să înţelegeţi că datoria noastră este să interacţionăm. Obligaţia noastră este să îl facem cunoscut tuturor pe Profetul (SAWS) nostru şi mesajul său. Cine va fi în stare să ducă greutatea acestui mesaj? Cine va avea onoarea să îi spună Profetului (SAWS) că a îndeplinit cele două ayah, în care Allah spune, ce poate fi tradus ca, " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13), şi "Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah" (TMQ, 3:110).

Pentru a fi foarte pragmatic, care sunt paşii practici pe care trebuie să îi facem pentru a-l prezenta pe Profetul Muhammad (SAWS) lumii şi pentru a-i comunica mesajul? Am două idei, şi îi rog pe toţi cei care mă ascultă să participe.

Primul pas este să trimitem un mesaj. Toată lumea trebuie să trimită acest mesaj; fiecare bărbat, fiecare femeie, fiecare copil. Ştiu că aţi trimis deja mesaje de protest către diferite ambasade de ţări Vestice, dar acesta este un fel de mesaj nou. Trebuie să începem să ne luăm rolul de moştenitori ai Profetului (SAWS) în serios. Vrem să trimitem mesaje scurte către Danezi. Aceste mesaje nu trebuie să fie de condamnare, ci mesaje de introducere a Profetului (SAWS) către ei. Spuneţi-le că religia noastră şi Profetul(SAWS) ne instruiesc să facem asta " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13).
Trimiteţi-l în orice formă doriţi şi în orice limbă doriţi, şi noi îl vom trimite lumii întregi. Nu trebuie să fiţi cărturari sau scriitori profesionişti pentru a participa. Scrieţi o propoziţie sau două, copii pot trimite chiar desene. Dacă aveţi nevoie de fapte despre Profet (SAWS) puteţi să citiţi "Pe Calea celor Iubiţi" sau operele oricăruia dintre numeroşii cărturari care au vorbit despre Profet (SAWS). Exprimaţi-vă propriile emoţii, chiar şi în cele mai simple cuvinte. Aceste fraze trebuie să fie munca voastră, nu cea a cărturarilor. Vrem ca Danezii să înţeleagă că noi, Musulmanii, vorbim despre interacţiune şi despre unirea civilizaţiilor. Trebuie să înţeleagă că aceasta este o ayah din Coran: " …v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi."(TMQ, 49:13). Danezii nu ştiu nimic despre Profetul (SAWS) nostru şi, din punctul lor de vedere, nu ne-au făcut nici un rău. Nu înţeleg motivul frustrării noastre.

Trimiteţi acest mesaj la
www.amrkhaled.net şi noi îl vom transmite lumii. Nu le trimiteţi la ambasade pentru că se vor amesteca cu cele de condamnare, şi aceasta nu va reflecta natura mesajului vostru. Mesajele voastre vor fi unele de introducere. Este un mesaj de informare al altora despre Profet (SAWS). Mesajul va explica că ne-a fost ordonat să îl comunicăm, şi îi va informa despre Profet (SAWS). Acest mesaj trimis la www.amrkhaled.net va fi comunicat, cu Voia Lui Allah, către poporul Danez prin canalele potrivite. Vrem ca ei să înţeleagă cine suntem noi cu adevărat.

Trimiteţi mesajul începând de azi. Aduceţi-vă aminte de toate sentimentele voastre pentru Profet (SAWS) şi spuneţi-i că sunteţi pe calea lui. Naţiunile nu se vor înţelege neapărat prin vorbele alese ale cărturarilor, dar se vor înţelege prin cuvinte simple de la oameni simpli. Aveţi o săptămână la dispoziţie să ne trimiteţi mesajele, iar noi vom găsi calea să le transmitem.

A doua idee este foarte importantă. Sper că vom reuşi să ne unim forţele pentru a o face funcţională, şi sper că va avea loc în următoarele săptămâni. Haideţi să organizăm o conferinţă în Danemarca. Nu va fi o conferinţă de cărturari, ci o conferinţă a oamenilor simpli. Revin la importanţa rolului nostru; rolul oamenilor. Oamenii pot face lucruri mai măreţe decât cele făcute de organizaţii oficiale şi scriitori. Mesajele de la oamenii simpli vor avea un efect mai mare asupra poporului Danez.

Avem nevoie ca tineretul nostru Musulman să meargă în Danemarca la această conferinţă, ca ambasadori. Această conferinţă trebuie să fie urmărită de întreaga lume, şi trebuie să atingă numeroase probleme. Prima problemă ar fi informarea tuturor despre Profetul (SAWS) nostru. Sloganul acestei conferinţe ar trebui să fie "Acesta este Profetul nostru… Aceasta este religia noastră", şi ar fi primul punct din dezbateri. A doua problemă pe ordinea de zi ar trebui să discute căile şi modalităţile de cunoştinţă şi coexistenţă între naţiuni. A treia problemă ar trebui să fie discutarea definiţiei expresiei "libertatea cuvântului" în înţelesul comun oamenilor.

Pentru ca acest lucru să funcţioneze, trebuie să alegem dintre tinerii noştri educaţi, de succes, deosebiţi, care vorbesc bine limbi străine. Nu trebuie să fie cărturari, aceştia însă îi vor ajuta şi îi vor aproviziona cu fapte. Mesajul trimis de tinerii de succes, educaţi, va fi mai puternic şi mai eficient decât mesajul cărturarilor. Ei îi vor impresiona pe oameni, la fel cum tinerii din "Făcătorii-De-Viaţă" i-au impresionat pe toţi în Hajj
[4]. Această conferinţă trebuie transmisă pe diferite canale de televiziune din lume, şi discutată în ziarele lumii.

Până în acest moment această conferinţă este doar o idee. Am nevoie de părerile voastre despre această propunere. Trimiteţi sugestiile voastre la
www.amrkhaled.net . Vă promit că dacă va fi suficientă interacţiune referitor la această idee, vom începe să ne mişcăm către implementare, şi vă vom ţine la curent.

La final, vreau doar să vă reamintesc că avem o obligaţie faţă de Profetul nostru (SAWS). Trebuie să-i transmitem mesajul către restul lumii, şi să-i informăm despre Profetul Muhammad (SAWS) şi despre religia noastră. Mesajele de introducere trebuie trimise pentru a-i informa despre Profet (SAWS) şi pentru a le explica faptul că religia noastră ne cere să comunicăm şi să promovăm coexistenţa. Milioane de mesaje trebuie trimise. Cât despre conferinţă, dacă va fi o idee agreată, vom începe să lucrăm la punerea ei în practică săptămâna asta.

Nu vom accepta scuze simbolice. Vrem ca ei să acţioneze şi să îşi demonstreze prin acţiuni respectul faţă de Profet (SAWS).

Vă mulţumesc tuturor, Assalamu alaylom wa rahmatu Allah wa Barakatoh.

Pentru a trimite mesaje sau ideile voastre, folosiţi numărul de fax: (002023887581)

Pentru a vă pune mesajul în forum, folosiţi această pagină; dacă nu funcţionează, vă rugăm să insistaţi:
http://forum.amrkhaled.net/showthread.php?t=23876


AmrKhaled.net © جميع حقوق النشر محفوظةAcest articol poate fi publicat şi copiat în mod liber pentru scopuri private, atâta timp cât sursa originală este menţionată. Pentru orice alte scopuri, trebuie obţinută aprobarea scrisă a administraţiei acestui website. Pentru informaţii:
dar_altarjama@amrkhaled.net

0 Comments:

Post a Comment

<< Home